Nazarin

Exista doar 34 de filme atribuite lui Bunuel ca regizor. Si nenorocirea si mai mare e ca toate sunt bune. Intr-atat de genial a fost. Problema cu o lista atat de scurta este ca se termina repede si atunci prefer sa vad o bucata din an in paste ca sa ma pacalesc, in micimea mea, ca putine au fost dar uite ce multe au mai ramas!

Nu stiu daca a fost un motiv nume pentru care am ales Nazarin. Cred ca l-am ales dupa ce am vazut Viridiana si am vrut sa continuu

Nazarin

cu tema religiei si cu motivul Al Bundy. Oricum intre timp am bifat si 81/2 (despre care nu pot sa spun nimic pentru ca cine sunt eu sa vorbesc despre filmele lu’ Fellini?) si Venuto Al Mondo (Saadet Aksoy e atat de frumoasa!), cumva ca sa-mi spal creierul si sa fac loc pentru ceva nou.

Desi, de regula, Bunuel ia la misto clerul si clasele sociale superioare (paturi care se intersecteaza, pentru ca ipocrizia e mare si fiecare isi suge fatarnicia una de la alta), de data asta a facut-o pe dos. A luat un preot cu adevarat curat, credincios si ancorat in existenta modesta pe care trebuie sa o aiba cei dedicati serviciului divin. Si acum vine drama: l-a pus intre niste hiene, intre niste oameni cu comportament de salbaticiuni, toti conectati la un singur creieras, si ala micut si aproape nefunctional, needucati, pseudocredinciosi, mai mult superstitiosi decat catolici.

Sufocat si ingropat de propria credinta, dupa ce a slujit cu constiinciozitate intre oamenii din satul in care a primit parohie, Nazaro e nevoit sa plece tocmai ca sa nu fie umilit. De ce a fost acuzat? Ca a adapostit o femeie de conditie precara (si moralitate indoielnica, daca e sa ma intrebati pe mine) care omorase o alta femeie si care fusese ranita in timpul crimei. Dupa o vreme s-a aflat ca parintele Nazaro o adaposteste pe criminala si, mai mult de atat, apar zvonuri neadevarate cum ca traieste cu femeia respectiva, incalcand juramantul de castitate pe care l-a depus.

Bun, de aici incolo urmeaza o insiruire absurda si complet hilara de intamplari care urmeaza principiul conform caruia orice fapta buna nu ramane nepedsita. Ma arunc si zic ca Nazaro era prost de bun pentru jungla in care traia si ca instinctul lui de supravietuire tindea undeva catre zero. Cel mai probabil se nascuse fara cromozomul responsabil cu asta, ca altfel nu pot sa-mi explic pasivitatea lui in fata a ceea ce i se intampla. E drept, credinta si bunatatea lui poate i-au asigurat un loc caldut si pe veci in rai, insa pe pamant l-au condus direct pe drumul spre moarte.

Am mirosit o paralela intre parintele Nazaro si Iisus, insa diferenta majora e ca moartea lui Nazaro nu a salvat in niciun fel omenirea de la decadere. Din contra, Nazaro va muri degeaba, niciunul dintre personajele decerebrate care-l inconjoara nu invata nimic. Raman la fel de animalice, superstitioase, bovine, cu gandire de turma, needucate si inguste.

Zadarnicia lui Nazaro in fata destinului si esecul credintei in fata greutatilor te fac sa te simti usor claustrat pana spre final (la fel m-am simtit si urmarind La Religieuse), cam ca Iona in burta pestelui. Nu stiu daca mesajul lui Bunuel e acelasi pe care l-a transmis si Nietzsche, si anume ca Dumnezeu este mort, insa ce e sigur e ca pana la Dumnezeu te mananca sfintii.