Ii stiti pe masochistii de sezon care se uita an de an, decembrie de decembrie la Singur Acasa 1,2,3, coispe doar pentru ca vine Craciunul si trebuie sa-l marcheze cumva? Precum cainele care ridica picioru’ la gard? Asa-s si eu, cu diferenta ca eu ma uit la Love Actually, nu la Singur Acasa, ca e umor britanic, nu american si mai ales ca musteste de vedeti si vedete, nu cu un tanc crezut vesnic prescolar, chiar daca are deja vreo 30 de ani.
Desi fug de love, iubire and shit ca dracu’ de tamaie, filmuletu’ asta mi-a intrat la inima tocmai pentru ca reuseste in mod surprinzator sa nu fie gretos si hiperglicemic. Mai mult decat atat, invarte niste actori excelenti in castronul cu umor britanic, asezoneaza cu niste Christmas, baga la cuptor si iese praji bun, istet si amuzant.
Filmul e aparent alcatuit din povesti de iubire independente care pe parcurs se leaga unele de celelalte. Se indragostesc, se dezindragostesc, se despart, se impaca, toata lumea iubeste pe cineva si nimeni nu ramane singur. Nu stiu care cuplu/pereche e mai tare. Poate actrita porno si colegul ei de platou care ne sfideaza cu candoarea lor izbitoare, ca doi adolescenti care abia se cunosc, timizi si inocenti. Sau poate personajul Keirei Knightley de care e indragostit cel mai bun prieten al sotului ei… Sau personajul interpretat de Liam Neeson si fiului lui vitreg…Sau Colin Firth si portugheza lui draguta…
Imi aduc aminte ca am dat peste Love Actually cautand filmele in care a jucat Colin Firth, un alt zeu printre actori. L-am vazut, mi-a placut, l-am cam uitat. Dupa care mi-a amintit Bibilica de el acum un an (parca?) si atunci am avut o revelatie.
Asta e noul clasic al sarbatorilor de iarna! Singur Acasa trebuie sa fie detronat!
Ma bucur ca filmul englezesc iese de sub tiparul Hollywood-ului si reuseste sa se remarce prin propriile forte, fara a avea prea multe in comun cu bling-bling-ul cliseic american.
Una dintre cele mai miscatoare scene:
Bitching that movie 
desi nu am dat play stiu exact despre ce scena vorbesti… este scena cand tipul ii face o declaratie de dragoste „pe muteste” personajului keirei in timp ce pe fundal se aude un colind… breath taking…
desi intotdeauna m-au atras tipii geeky si dorky trebuie sa recunosc ca am un punct slab pentru Hugh Grant si stangacia lui nativa… tocmai aseara ce am vazut doua filme cu el… le recomand cu mare caldura: Nothing Hill unde William Thacker este englezul prin excelenta: nu se agita, nu fce scene, nu este nepoliticos si ia toate kkturile pe care i le arunca viata si zambeste strangaci si About a boy care pe mine m-a lasat cu gura cascata! ma asteptam la o comedie romantica si, desi pe final lucrurile devin siropoase o poveste foarte emotionanta este spusa intr-un mod atat de ne-hollywoodian incat nu poti sa nu te indragostesti de ea…
Tocmai Hugh Grant nu m-a gadilat. Dar anonimul asta indragostit de Keira a avut asa, un zvac. Mi-a placut. Sa mai zic de Colin?