Notre Dame de Paris – musicalul

Discutand intr-o zi corasoane cu Bibilica la telefon, mi-am amintit de Notre Dame de Paris pornind de la cantecul Belle. Vorbesc de versiunea franceza, fiind cea care m-a impresionat cel mai mult, desi am vizionat si adaptarile in alte cateva limbi (in engleza, rusa si italiana). Era o perioada cand innebuneam pe toata lumea cu musicalul asta, de parca era obligatoriu ca toata populatia planetara sa placa aceleasi lucruri pe care le plac si eu iar, daca cumva nu le placea, sa tolereze totusi nebunia mea si sa le asculte odata cu mine.

Intre timp m-am mai calmat. Bun, intre timp mi-am facut bloaga si urlu la stele aici, fara sa chinui pe nimeni 🙂 .

Musicalul mi-a placut enorm. In mare parte din cauza povestii in sine, dar asta se datoreaza unui nene, Hugo Victor sau cam asa ceva.

Apoi muzica.

Apoi versurile. Versurile sunt de-o frumusete si sensibilitate rare.

Apoi interpretilor. Cu precadere Garou (Quasimodo), Daniel Lavoie (Frollo) si Bruno Pelletier (Gringoire).

Daniel Lavoie m-a impresionat profund, reusind sa dea viata unui Frollo extraordinar si sa redea framantari si zbuciumuri aproape „vii”. Gesturile, mimica, strangerile de maini, toate tradeaza tumultul sufletesc prin care trece preotul. Disturbat din linistea lui de Esmeralda, o tiganca nomada nepermis de frumoasa, Frollo este nevoit sa se lupte cu pofte trupesti pe care si le-a reprimat odinioara dar care acum au navalit la suprafata. Din pacate, el cade intr-un pacat si mai mare decat acela al iubirii cu toata fiinta pe care o simte pentru Esmeralda, o combinatie de vanitate, gelozie prosteasca si rautate pura care ii vor fi fatale Esmeraldei.

Indragostita de Phoebus, capitan in garda regelui, Esmeralda nu are ochi sa vada iubirea ce i-o purta un alt personaj, Quasimodo, clopotarul catedralei, Cocosatul. Musicalul se termina extrem de emotionant cu Quasimodo plangand-o pe Esmeralda neinsufletita in Danse Mon Esmeralda.

Eu zic ca merita sa uitam putin de varianta Disney „Cocosatul de la Notre Dame” si sa privim poate cel mai frumos musical creat vreodata.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s