Restul e Tacere

Inca de cand a aparut filmul asta am fost foarte curioasa in privinta lui, si asta pentru ca l-am explorat din interior inainte sa apara, ca sa zic asa. Cu toate astea, abia acum m-am incumetat sa-l vizionez, mai mult din dorinta de a vedea ce s-a pastrat si la ce s-a renuntat din scenariul original. Evident, trecand aproximativ doi ani, am si uitat cum suna scriptul, prin urmare dorinta mea a ramas fara finalitate.

Imi amintesc ca, la momentul lecturii, am ramas cu impresia ca ceva totusi nu e la locul lui si nu imi puteam da seama ce anume. Nici dupa vizionare nu am elucidat problema. Scena mea preferata ramane cea cu regele decrepit, un mosulet simpatic si confuz care se transforma in momentul in care nu intelege care e rolul regizorului in toata treaba asta cu filmele. „Eu domnesc, sire” e una dintre cele mai geniale replici, cot la cot cu „mana-ntinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana” din Filantropica. Punctul forte al filmului e dialogul plus interpretarea lui Vizante. Mult burlesc, cateva note de absurd, caricaturizare evidenta, o parodie a inceputurilor filmului, cand teatrul inca domnea iar cinematografiei nu i se acordau prea multe sanse.

Ce mi-e mie neclar, pana la coada, e subiectul filmului… Despre ce e vorba pana la urma? Despre inceputurile timide ale cinematografiei? Despre dragostea de film a lui Caranfil, transpusa (in mod original si onorabil, ce-i drept) intr-o pelicula parodica? Despre un omulet cu varsta de-o incerta plasare temporala care, printre rateuri, parinti si o mina adolescentina care-i subminau autoritatea masculina, isi dorea, mai mult ca orice, sa faca un film? Despre cinematografia ca arta, care va dainui indiferent de cei care se perinda prin ea?

Anunțuri

Un gând despre „Restul e Tacere

  1. bibilica spune:

    fanii te vor… sa scrie bitchingthatmovieeee… se omoara astia, se calca in picioare aici pe langa mine, te roggg

    Ok, coc acuma ceva 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s