Los Olvidados

Nuuu, nu e vreo telenovela cu Edith Gonzales si William Levy sau uatevar, desi asa pare. Din dor de Bunel, m-am luat si am vizionat ce mi-a picat la mana. Adica Los Olvidados, sau The Young and The Damned, pentru cei alergici la alte limbi decat engleza. Am mers pe mana regizorului, cum ar veni, pentru ca nu am investigat inainte ce gen de film e, ce subiect trateaza sau ce actori joaca. A fost de ajuns sa scrie Bunuel la rubrica dairector.

Imediat dupa inceperea vizionarii mi-a venit in minte un alt film, similar ca tema dar atat de indepartat temporal, si anume Cidade de Deus al lui Fernando Meirelles. Fie ca discutam despre suburbiile din Ciudat de Mexico sau despre rau famatele favelas braziliene, consecintele saraciei si ale lipsei educatiei sunt aceleasi. Bunuel reuseste in 1950, cu 52 mai devreme decat Meirelles, sa surprinda in maniera realista si cu cateva note suprarealiste o realitate ireal de trista, vadit violenta si iremediabila. Pare a fi o viata ca intr-o cutie claustranta, unde intalnesti toate premisele pentru a ajunge delicvent si nimic altceva si din care nu te poti salva. O data pentru ca nu stii cum („mama, iarta-ma dar nu stiu sa fiu cuminte…”), a doua oara pentru ca nu te lasa altii.

Evidente sunt influentele neorealismului italian (l-am mirosit pe De Sica fara prea mare efort) plus suprarealismul caruia regizorul i-a ramas fidel de-a lungul timpului. Fetisul lui Bunuel pentru picioare se manifesta inclusiv cu aceasta ocazie, restrangand cadre numeroase pe picioarele (frumoase) ale actritelor.

Filmul a fost criticat dur in Mexic la momentul lansarii. Faptul ca prezenta mizeriile reale ale, chipurile, idilicului Mexic a incins spiritele si, prin urmare, a rezistat  in cinematografe doar 4 zile. Abia dupa ce a fost premiat la Cannes, pelicula a primit recunoastere internationala si, odata cu asta, si statutul de capodopera.

Finalul este extrem de emotionant si imi permit sa vorbesc putin despre el, nefacandu-mi probleme ca as putea divulga spoilere suparatoare. In principiu pentru ca nimeni nu citeste pe aici si pentru ca nimeni nu vizioneaza Bunuel. Am ramas profund emotionata de mama care de-a lungul filmului isi ignora fiul cand acesta ar fi avut nevoie de afectiunea ei, iar la final, cand in sfarsit il cauta ingrijorata, copilul zace mort intr-o groapa. Scena in care trece pe langa el, nestiind ca mormanul dubios de pe magar e chiar cadavrul fiului ei, mi-a ramas si acum in minte.

Anunțuri

2 gânduri despre „Los Olvidados

  1. […] si sentimentul de auster, raceala si neputinta mi-au amintit de un alt film, Los Olvidados, al lui Bunuel, despre care am scris pe aici pe undeva la un moment […]

  2. […] si neputinta celor care se nasc acolo de a iesi din mediul ala infect si bolnav. Asemeni lui Los Olvidados sau Cidade de Deus (sau burta pestelui in care ajunge Iona :-p ), Ajami dezbate, in ultima […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s