2001: A Space Odyssey (1968)

We are stardust

Am transformat duminica ploioasa in ziua maratonului de filme sf. Nu am sa dezvolt, extrag doar esentialul. Am vizionat, in sfarsit, Doamne ajuta, Odiseea Spatiala, odihneasca-se in pace Kubrick. La fel ca filmele lui Woody Allen, Odiseea Spatiala ma bantuise multa vreme in sensul ala despre care am mai vorbit. De data asta, pe filiera paterna. Cand avea ocazia sa cerseasca un film, tata scartaia din varful buzelor „Odiseea Spatiaaaalaaa”. Yuck, imi ziceam atunci. Yucky me, imi spun acum. Fraiero!

Intrece, probabil, toate filmele de gen care s-au facut pana in 1968 si, indraznesc sa spun, le intrece si pe cele de dupa. E filmul pe care ar trebui sa-l vizioneze toti pseudo-sf-regizorii si fanii Avatar in acelasi timp. Parca nu-mi permit sa am pareri referitoare la film, asa cum nici la adresa lui Chaplin nu ma manifest pentru ca as fi banala ca o dunga.

Asa cum am mai zis de cateva ori, rolul celei de-a saptea arte e sa trezeasca in noi trairi de mult ascunse prin sertare prafuite ale mintii ori care nu au mai iesit niciodata la iveala. Cand reuseste asta, filmul e desavarsit. Intotdeauna am nutrit o teama fata de tot ce inseamna idee de spatiu extraterestru (zborul cu avionul nu se pune, hell yeah), astfel ca tot drumul parcurs de echipaj mi-a dat o senzatie de auster, de raceala si de nesiguranta. Da, suntem cu totii praf de stele, sunt de acord, dar cu toate astea…

Am incercat sa ma detasez de senzatiile mele si sa ma las incantata de imagini. Imaginile ating perfectiunea intr-o cinematografie atipica, aproape nenarativa. Simetrie, miscare liniara si continua, totul articulat pe o muzica aleasa, in virtutea filozofiei devenirii umane. Nici nu e nevoie de mai mult pentru a te putea bucura pe de-a-ntregul de spectacolul cinematografic „pus in scena” intr-o maniera aproape suprarealista.

Film epic, film al umanitatii despre evolutia umanitatii, film vizionar, mai exact din punct de vedere stiintific decat tot ce am vazut pana acum, film care acorda detaliilor o atentie majora. Kubrick a lasat nu o capodopera, ci o desavarsita simfonie de imagine, sunet, principii universale si atemporale, condeiul sau fiind imposibil de egalat pana in prezent si, ceea ce e si mai interesant, departe de a deveni vetust.

Da, mitul asta a fost spart. Am fost o fraiera.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s