Belle de Jour (1967)

Am spus acum ceva vreme (parca in comentariul peliculei Eros) ca sunt in cautarea filmului de gen perfect sau care, cel putin, tinde catre perfectiune. Fie ca e vorba de incercarile lui Bertolucci, fie ale lui Kar Wai Wong si Antonioni in filmul mai sus amintit, experiente extrem de placute din punct de vedere cinematografic, parca de fiecare data ramanea loc de mai bine. Si de mai mult.

Belle de Jour aduce in lumina viata unei frumoase frantuzoaice de conditie foarte buna, maritata cu un medic pe care, desi il iubeste, il respinge din punct de vedere sexual. Ea insasi marturiseste ca, in ciuda faptului ca se simte protejata si iubita, nu se poate apropia de sotul ei si nimeni nu ii intelege trairile.

Belle de Jour e un film care se adreseaza subconstientului. O abordare aproape naturalista a erosului feminin, transpusa intr-o maniera suprarealista. Bunuel face granitele dintre vis si realitate aproape imperceptibile, astfel incat interpretarea sa fie absolut unica si personala si ma hazardez sa zic, o lasa sa depinda exclusiv de propriile noastre fantezii. Fie ca ne place sa credem ca totul a fost o fantezie a ei si ca, in final, ceea ce parea a fi un barbat frumos dar infirm (la nivel metaforic, din punct de vedere al relatiei lor sexuale) era doar in imaginatia ei, fie ca fanteziile ei reincep (si de fapt nu au incetat niciodata), fie ca ceea ce pare a fi o rememorare a molestarii sexuale de care a suferit in copilarie sa nu fie decat inceputul fanteziilor ei inca de la varste fragede, fie ca e doar o femeie frustrata sexual care-si gaseste implinirea altfel…

Bag seama ca filmul reuseste sa te stapaneasca cumva, sondandu-ti si rascolindu-ti plasmuirile interioare, indiferent daca empatizezi cu Severine sau nu. Genialitatea regizorului sta in faptul ca reuseste, prin cadre si unghiuri sa ne faca sa credem ca asistam voyeuristic la experientele erotice ale lui Severine. In ciuda senzatiei de privire prin gaura cheii, scenele de nuditate lipsesc aproape cu desavarsire, subliniind, inca odata, puterea acestui film de a stimula imaginatia pana intr-acolo incat sa cream in minte imagini. Dupa o prima vizionare, sunt convinsa ca, intrebat daca a fost uimit de nuditate, spectatorul va fi pus in incurcatura. Asta pentru ca, la o prima strigare, va fi tentat sa zica ca pelicula abunda in nuditate, desi nu poate identifica cu exactitate nicio scena de goliciune corporala.

Rolul principal e interpretat de Catherine Deneuve (Severine Serizy), de-o frumusete glaciala, parca de piatra. Numeroasele cadre pe picioarele ei provin, zice-se, in urma fetisului pe care insusi Bunuel il avea pentru picioare. Mai mult, in virtutea acestei observatii, Severine se intorcea de la cumparaturi de fiecare data cu pantofi, niciodata cu haine.

Probabil ca descifrarea misterului peliculei sta fie in cheie freudiana, fie in fiecare dintre noi. Un singur lucru e clar, Bunuel a inteles femeia mai bine decat ea insasi pe sine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s