The Stoning of Soraya M.

Dupa vizionarea peliculei Agora, plusez si vizionez si  Lapidarea Sorayei M. Nu este un film de weekend, de relaxare, de desfatare. Nu este un film pentru suflet, ci impotriva lui. Ca realizare cinematografica scartaie putin, in sensul in care este usor romantat, ca pentru Hollywood, cu indicatii regizorale ca la scoala, ca pentru europenii (sau restul lumii) nefamiliarizati cu obiceiurile lumii islamice. Pe langa toate astea, unele pasaje de dialog suna absolut neveridic. Lasand totusi la o parte detaliile de bucatarie, indreptarea atentiei catre povestea in sine este un act de vointa si de tarie. Nu exista spoilere in acest film, titlul insusi fiind extrem de elocvent. O femeie este lapidata. Punct.

Totul se intampla in secolul al XX-lea, prin anii ’80, filmul fiind inspirat dintr-o intamplare adevarata. O femeie tulburata de societatea in care traieste povesteste unui ziarist franco-iranian in detaliul cum nepoata ei a fost omorata cu pietre in urma cu o zi. Casatorita cu un arab ale carui calcaie i se aprinsesera dupa o prospatura de 14 ani, Soraya este in permanenta tratata cu violenta si, mai nou, presata de sotul ei sa divorteze pentru ca acesta sa se poata recasatori. Pentru ca stia ca sotul ei nu i-ar fi platit suma cuvenita pentru intretinerea ei si a fetelor (care ar fi ramas in grija mamei dupa divort), Soraya refuza sa se desparta de sotul ei, preferand sa indure bataia numai pentru ca fetele sa aiba un trai decent. Insa sotul ei recurge la tertipuri murdare, la santaj si amenintari si creeaza o situatie jenanta pentru Soraya in asa fel incat sa o poata acuza de adulter. Iar de la adulter pana la lapidare nu mai e decat un pas. Nici nu conteaza prin ce metode a „demonstrat” adulterul. Important e ca, ingropata in pamant pana la mijloc, Soraya a murit batuta cu pietre, pentru ca sotul ei sa-si poata indeplini niste pofte trupesti cu pretul nesemnificativ al vietii. Si pentru ca cinismul sa atinga cote alarmante, primele pietre au fost aruncate, pe rand, de catre tatal Sorayei, de sotul si de fiii ei.

Matusa Sorayei, inchistata trupeste intr-o societate tributara evului mediu dar cu mintea evoluata mult inaintea celorlalti, alege sa povesteasca lumii intregi, prin intermediul ziaristului, atrocitatile care se petrec intre granitele proprii in secolul modernismului, al drepturilor omului, al emanciparii. Facand o paralela cu Agora, un alt film in care lapidarea este pusa sub lupa, ne putem da seama de evolutia omului de la secolul al IV-lea pana in zilele noastre. Din pacate, lapidarea s-a practicat si inca se practica in societati unde drepturile fundamentale ale omului, atat de firesti noua, lipsesc cu desavarsire, unde patriarhatul este natural prin ADN, unde tragerea valului peste ochi este reflex de aparare, nu de mister.

Pe final de recenzie stau si ma intreb cum ar suna rugaciunea noastra inainte de culcare si pentru ce i-am putea multumi divinitatii dupa vizionarea acestui film?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s