Maria Dinulescu strikes the eye

Foto: http://www.revistatango.ro

Din seria „vreau sa arat cu tot dinadinsul ca si cat sunt de culta”, astazi avem, din nou, rubrica Cover Story la puricat. Mai boema, mai primavaratico-tomnatica, mai pioasa, mai transparenta, mai diafana, mai… la naiba, teatrala si tencuita ca niciodata, Maria Dinulescu cea plina de profunzimi nepatrunse. Initial luasem contact cu ea in California Dreamin’, apoi prin niste scurtmetraje dragute in care mi-a placut. Juca in filme si imi placea. Dar cand am vazut-o jucand inclusiv in propria viata la Sinteza Zilei (remember? Cu Mircea Badea in coasta), proband masti care mai de care mai vaporoase din dorinta de a-l impresiona pe neimpresionabil, m-a luat cu o nevoie de lamai. Constat, insa, ca nu Badea a fost vinovat pentru actoria ei din emisiune, ci ca, pur si simplu, asa e ea. Astazi, direct de la rubrica mea preferata a unei reviste pe care nu o citesc niciodata, cele mai  fals patetice raspunsuri la niste intrebari stereotipice.

Tango: Cum iti amintesti de anii copilariei?

Maria Dinulescu: La Valenii de Munte, ascultand o arie din opera „Nunta lui Figaro“, de Mozart – „Fluturas nu mai ai aripioare“…

Incepe in forta. Ne arata din prima ca iubea cultura inca de mica, anii de copilarie reducandu-se la spatialitate (Valenii de Munte) si la o activitate continua si repetitiva (asculta o arie de opera). Nu se juca, nu mergea la scoala, nu citea, nu tu parinti, nu tu prieteni, asculta o arie de opera!

Tango: Ce spuneai ca vrei sa te faci cand vei fi mare ?

Maria Dinulescu: Preoteasa sau actrita.

De la a doua intrebare razbate piosenia.

Tango: Cat din copilul de atunci a ramas in tine pana in zilele noastre?

Maria Dinulescu: Acum as merge cat mai des in Parco Regionale della Maremma, in Italia, unde as sta printre licurici ascultand „Non piu andrai farfallone“.

Din nou, aceeasi arie, dar intr-un cadru plastic, idilic. Pluseaza, poate nu s-a inteles bine din prima. Pe langa asta, precizeaza si tara in care se afla parcul. Unii ar putea crede ca e in Taiwan.

Tango: Cand si cum te-ai indragostit pentru prima oara ?

Maria Dinulescu: Probabil cand eram printre merii abia infloriti din parcul de la Valenii de Munte, impreuna cu cel despre care numai eu sustineam ca este prietenul meu cel mai bun. imi aduc aminte ca, la final, dupa ce adunam un brat intreg de flori, mergeam si le dadeam unei florarese de la scara unui bloc, care in schimb ne oferea o suma cu care ne cumparam doua eclere de la cofetarie.

Decorul bucolic reloaded. Pentru cine a deschis televizoarele mai tarziu, ea e o fire idilica, una cu natura, fiind baieta, paduri cutreieram si ma culcam ades langa izvor.

Tango: Crezi in insemnatatea iubirilor dintai in evolutia noastra emotionala de mai apoi?

Maria Dinulescu: Ar trebui ca prima noastra carte citita sau explicata sa fie Biblia. Evolutia noastra ar fi salvata inca din prima clipa.

Raspuns cu caracter autoritar si complet pe aratura: Biblia trebuie! Ne alegem noi mai departe ce, important e ca trebuie. Paralel cu intrebarea, dar perfect perpendicular pe piosenie. „Crezi ca, daca acest prolific regizor nu ar fi avut limba catifelata pe vremuri, ar fi avut o alta evolutie? Aaaa, eu cred (cu e din a, desigur – nota mea) ca ar fi trebuit sa citeasca Biblia. Evolutia lui ar fi fost salvata din prima” 

Tango: Crezi ca ai putea iubi vreodata un barbat sarac?

Maria Dinulescu: Este momentul perfect sa recomand „La Boehma“, de la Opera Nationala. Numai o persoana care se emotioneaza la aceasta poveste si minunatele interpretari ale Tinei Munteanu sau Irinei Iordachescu poate sa iubeasca indiferent de context.

Opa, mai stie o opera. Nu se stie a cui, important e ca e la opera nationala. Ne mai arata ca stie si doua soprane. Si nu, n-ar putea iubi un barbat sarac, e prea ocupata sa-si ateste eruditia de carton. La bohème+Boema=„La Boehma“

Tango: Crezi ca institutia casatoriei mai este valabila si recomandabila in prezent?

Maria Dinulescu: Aici am sa recomand o carte imprumutata de la o noua prietena: „Ridicarea casatoriei la inaltimea de Taina“ – indrumator duhovnicesc al Parintelui Arsenie Boca.

Sfinte cuc, raspunde la intrebare prin nimic, invocand o carte IMPRUMUTATA! De la o prietena NOUA!

Tango: De ce crezi ca iubiri care par eterne, la un moment dat, se destrama? Ce nu mai functioneaza intr-un cuplu?

Maria Dinulescu: As scrie aici titlul a zeci de carti care ar trebui citite inainte sa alegi sa divortezi. Cu rabdare si intelepciune o sa iti apreciezi destinul.

Cand nu stii ce sa raspunzi, invoci niste carti. Fara sa mai dai si titluri, ai facut-o inainte indeajuns. Doar niste carti.

Tango: Ce-ar trebui sa faca doi oameni care se iubesc pentru a-si pastra dragostea si atractia?

Maria Dinulescu: Sa asculte muzica. Te innobileaza si te face sa simti ca traiesti chiar si in cele mai grele momente.

Ma asteptam la una din doua: ori sa asculte o arie de opera, ori sa citeasca o carte duhovniceasca. De data asta a fost muzica!

Tango: Care este cel mai frumos cadou pe care l-ai primit vreodata, sau cea mai frumoasa surpriza?

Maria Dinulescu: La sase ani, intr-o toamna, am primit o para aurie, dupa ce stransesem frunze de iedera care cazusera de pe peretele unui bloc.

Daca imi spunea ca para era de la Poponet, iar blocul pe Dorobanti, o credeam.

Fata asta tine atat de mortis sa para ceva mai mult decat e in realitate, incat aproape uit ca chiar are potential ca actrita. In plus, o face cu ostentatie, purtand masti si tencuieli groase si agresive, mimand stil, profunzime si savantlac. Oare asta i-a placut lui Poponet la ea? Faptul ca adora sa asculte opera printre licuricii si vegetatia din parc? Sau poate pentru ca aduna frunze de langa zid? Sau brate de flori? Poate pentru eclerul de la cofetarie? Oare prietena NOUA era de fapt prietena lui veche si i-a prezentat-o si ei? Faceau un threesome duhovnicesc?

End of story. Cover Story. Tango Cover Story.

Anunțuri

Un gând despre „Maria Dinulescu strikes the eye

  1. bibilica spune:

    Sfinte CUC! (TM bitchingthatmovie) Mirobolanta, prea-cuvioasa si cea mai actrita culta Maria Dinulescu la premiile Gopo!!!!

    S-a impacat cu mr Codin si intreaba donsoara reporter „Ai putea vedea povestea ta cu Codin ca o comedie?” „chiar ma gandeam si ii ziceam si lui Codin ca de multe ori este pacat ca nu exista o camera de filmat care sa suprinda momentele dintre noi… mai putin placute pentru ca exista si astfel de episoade pentru ca… (pauza sa simtim simtamantul adanc in simturile noastre de simtitori) sunt atat de pline de… de de (simtamantul la raport, va rog!) de candoare si de… incat….” si ATAT

    sunt fooarrte curioasa ce ar raspunde la intrebarea „cat este ceasul?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s