Ultima Noapte de Dragoste

Imagine: http://www.filmeleadevarul.ro

De la tatuca Nicolaescu, cel care ia cartea, schimba numele personajelor, scurteaza titlul, dilueaza dramatismul si minimalizeaza practic ceea ce facea din roman o valoare, avem astazi Ultima Noapte de Dragoste. M-am ambitionat sa abordez si acest film dupa ce am avut niste meciuri pe tema lui, de fapt nu meciuri, ci unul singur cu un ultras al lui Sergiu Nicolaescu caruia ii put toate parerile negative la adresa maaaarelui regizor/actor/scenarist si a productiilor acestuia. De la inceput marturisesc ca romanul lui Camil Petrescu mi-e aproape de suflet, prin urmare orice incercare de ecranizare e privita cu un ochi mai critic decat de obicei. Punctele forte ale romanului, practic substanta a ceea ce inseamna roman modern, sunt estompate si apoi aruncate in film, produsul final fiind asemeni unui romance american de duzina care prinde la publicul larg, usor impresionabil (gen A Walk To Remember).

Toata framantarea lui Gheorghidiu, atat de bine redata in scris, e luata la misto dimpreuna cu personajul rebotezat Tudor Gheorghiu si perpelita prin niste flashback-uri brutale demne de declansat crize de epilepsie.

Drama incepe la popota, cand Tudor Gheorghiu aude stirea crimei din dragoste (ce ciudat suna…) si brusc i se acutizeaza zbuciumurile interioare. El, student, dezvolta pentru ea, studenta (Lena), o dragoste sora cu divinizarea care incepe sa se stinga odata cu mostenirea pe care o primeste Gheorghiu. Mondenizarea Lenei, banuielile cum ca l-ar insela, zvonurile, incertitudinile, ping-pong-ul de indoiala-siguranta si, pe final, evidentele il aduc pe Gheorghiu intr-o stare de framantare interioara amplificata si de prezenta pe front in mijlocul razboiului.

Cam asa ar suna o scurta descriere obiectiva, de prezentare de program tv in ziar. Sau si mai rau, asa as suna eu trepanata.

Adevarul este ca foarte multe subtilitati care fac din carte o frumoasa, atenta si profunda incursiune in psihicul personajului principal sunt eliminate, filmul fiind redus la o banala poveste de iubire, apoi de gelozie.

Unde este laitmotivul prezent inca din titlu, practic stalpul in jurul caruia se construieste subiectul, si anume drama iubirii versus drama razboiului? Una dintre framantarile lui Gheorghidiu (in roman) era alimentata de aceasta dilema: nu cumva drama pe care o resimt eu acum din cauza iubirii este infinit mai mica decat drama razboiului? Nu cumva razboiul este adevarata suferinta? Evident, in film, totul e redus la gelozia lui Gheorghiu plus o oaresce constientizare a razboiului ca suferinta inutila, nu ca aducator de pace ulterioara si ca restabilizator al ordinii.

Desigur ca rolul lui Grigoriade (nici nu stiu daca in film i se pastreaza numele) este jucat de Sergiu Nicolaescu. I se potriveste ca o manusa. Craiul, fluturele de salon, cuceritorul monden, parca s-ar fi gandit la el Camil Petrescu in momentul in care a creat personajul.

Nu agreez deloc schimbarea numelui Ellei in Lena. In primul rand, il constientizez ca pe o prescurtare de ulita. In al doilea rand, si poate gresesc dar, asta e, asa il percep, chiar nu doream ca numele coanei Leana sa fie inserat pana si in filmul asta.

Schimbarea finalului atesta inca o data faptul ca pelicula se vrea a fi o copie a filmelor americane incarcate de patos si tragism. Daca in roman, finalul decurgea firesc din atitudinea lui Gheorghidiu si felul in care aceasta era expusa (tocmai acea dilema „drama iubirii-drama razboiului” il salveaza, fiind, de altfel, si singurul personaj camilpetrescian salvat), in film e o fasaiala plina de fals patetism.

Cum ar zice userul pe CinemaRx, „chiar daca se schimba titlul, numele personajelor, actiunea, finalul, filmul e bun”. O, da!

Anunțuri

Un gând despre „Ultima Noapte de Dragoste

  1. bitchingthatmovie spune:

    Reblogged this on Bitching that movie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s