My Blueberry Nights

De la regizorul Kar Wai Wong avem astazi My Blueberry Nights. Titlul este de fapt un joc de cuvinte dragut care nu poate fi tradus dar da, include si ceva afine la un moment dat. Afine intr-o prajitura. Care nu este o simpla prajitura, ci emana oaresce semnificatii adanci legate de alegere. Desi e despre dragoste si desi are dulciuri inclusiv in titlu, filmul nu va provoca hiperglicemii.

Departe de capodopera Fa Yeung Nin Wa dar nu chiar paralel, My Blueberry Nights ar putea fi si mai dragut daca nu ar fi impanat cu cateva americanisme. Am identificat niste resorturi dramatice cunoscute, comune celorlalte filme si specifice regizorului, precum slow-motion-urile, coloana sonora obsedanta si tematica, stilul plin de arome si de senzatii fizice (parca poti, la propriu, sa mirosi si sa gusti placinta). Desi actiunea este oarecum plata dar nu plictisitoare si nici saraca, personajele sunt, in schimb, adevarate lumi, adevarate experiente. Personajele sunt, de fapt, actiunea.

Elizabeth, o tanara indecisa, plina de intrebari si framantari sentimentale alege sa parcurga un drum initiatic in urma caruia, pe final, va fi inteles pe deplin mersul lucrurilor si alegerea pe care trebuie sa o faca in dragoste. Desi este personajul principal, ea nu este interpretata de o actrita celebra ci  Norah Jones, o cantareata. Adevaratele vedete sunt in rolurile secundare si, o, da, fac un adevarat spectacol. Rachel Weisz interpreteaza rolul unei femei divortate, libertine, pasionale, sufocate de sotul ei, un politist (si el cu probleme) pe care il paraseste, aruncandu-se in relatii ocazionale cu finalitate incerta. Sotul acesteia, deprimat in urma divortului, se refugiaza in alcool. Amandoi incredibil de credibili ca personaje si interpretare. Urmatoarea aparitie fulgeratoare este a personajului interpretat de Natalie Portman. O dependenta de jocurile de noroc, de adrenalina si indepartata de propria familie. Pe tot parcursul filmului apare imaginea lui Jeremy (Jude Law), la inceput bun prieten si confident al lui Elizabeth, iar pe final, iubit. Elizabeth este practic suma tuturor  povestilor pe care le intalneste, este punctul convergent al tuturor oamenilor cu care intra in contact.

O Norah Jones mult prea cuminte, desi ma gandesc ca poate asta a fost ideea de la inceput. Cu atatea personaje secundare efervescente, pregnante, tumultuoase, cu o prezenta impunatoare, personaje care fac toata actiunea, rolul linistitei Elizabeth nu trebuia sa se impuna prin evidenta, ci doar sa se faca vizibila ca liant. E o parere, o varianta.

Pe final, o pelicula poate cam prea americana, in detrimentul potenialului originar al lui Wong. Cadrul hollywodian tipic impreuna cu artificiile regizorale pe care le-am mai vazut parca nu se suprapun perfect, parca nu ar fi chiar compatibile. Dar insumeaza, totusi, un film relaxant, calm si agreabil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s