Onegin

In urma cu aproximativ doi ani am vazut Onegin. Nu pentru ca as fi fan al filmelor cu iz de ecranizare, mama Rusia si realizate in familie (explic mai tarziu), ci pentru ca, soc, imi place Ralph Fiennes. Eram, mai exact, intr-un maraton al filmelor lui, cu cadere precisa pe Onegin, regizat de sora lui, Martha Fiennes. Alaturi de Fiennes, Liv Tyler, mai britanica si mai naturela ca niciodata. Filmul nu mi-a gadilat simtirile, semn clar al faptului ca, desi il are la baza pe Puskin, e totusi un film britanic, nu rusesc. Nu chiar branza buna in burduf de caine, ca nu e o catastrofa, dar in mod clar departe de gusturile mele.

Puncte slabe: o desfasurare a actiunii descentrata, dezechilibrata. Cand am crezut ca intra in paine, s-a terminat.

Puncte forte: peisajele, actorii si coloana sonora. Cum, numai atat? Da.

Filmul nu duce lipsa de logica si de coerenta, ba din contra, le are din plin. Fiecare secventa survine in urma alteia, asa incat nu iti da impresia ca anumite bucati sunt imprumutate din alt film. Insa m-am simtit pacalita. Cand m-am asezat mai confortabil pe scaun, crezand ca voi avea parte de intensitatea pe care filmul dadea semne ca mi-o va arata, ce sa fie, se termina. Si cum o asemenea inselatorie venea din partea unei Fiennes, m-am simtit de doua ori mai datoare sa ma manifest critic. Desigur, este usor sa urli din varful buzelor ca o ecranizare dupa o carte de asemenea anvergura este buna by default, de parca numele lui Puskin ar avea vreo contributie la felul in care regizoarea si-a imaginat pelicula. E simplu sa crezi ca salata e buna pentru ca legumele au crescut in sol ecologic. Dar in acelasi timp fals. Unicul argument al marii literaturi ruse nu ajuta cu nimic. Cu tot bagajul de bogatie literara din spate, acest film nu reuseste sa fie decat plat si cu niste personaje pe nedrept menajate, cand puteau fi stoarse pana la ultima picatura. Ori poate sunt eu obisnuita cu un alt fel de intensitate…

Cu dubiul asta in suflet, m-am aventurat catre o a doua vizionare, gandindu-ma ca poate mi-a scapat mie ceva. Ce-i drept, nu m-am mai simtit inselata, dar asta pentru ca stiam deja cand si cum se va termina filmul. La final nu am putut spune de ce nu mi-a placut. Cred ca am trait una dintre acele experiente, cand nu-ti place ceva pentru ca pur si simplu nu-ti place. Filmul asta pur si simplu nu rezoneaza cu mine. Nu vibram pe aceeasi frecventa. Nu empatizez cu el.

Pentru semidocti, mai mult decat evident, de fapt sunt lipsita de cultura literara, cinematografica, teatrala, muzicala, folclorica, a artelor plastice, arhitecturala si chiar religioasa, ma fac vinovata inclusiv pentru disparitia dinozaurilor 🙂 , nu am mai citit de secole o carte si ca pedeapsa, ar trebui sa trec la vizionat filme cu cichicean, stiven sigal si ceac noris. Pe langa astea, zece biciuiri pe spinare si o unghie scoasa cu clestele. Ok!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s